Cum reducem anxietatea copiilor: relații sigure și sprijin emoțional constant (Partea a II-a)

Dacă vrei să afli mai multe despre anxietatea la copii, citește Partea I.

De ce este importantă reglarea emoțională în primii ani de viață

Nou-născuții vin pe lume complet dependenți de îngrijirea și reglarea emoțională oferită de adulți. Fără capacitatea de a-și gestiona singuri frustrarea, frica sau disconfortul, ei au nevoie de prezență empatică și răspunsuri coerente din partea părinților. Daniel P. Keating explică, în volumul Născut Anxios, că abilitatea de autoliniștire – esențială în prevenirea sau reducerea anxietății la copii – nu apare de la sine. Ea se formează treptat, prin interacțiuni sigure, previzibile și afectuoase în primii ani de viață.

Răspunsul prompt: fundația unei reglări emoționale sănătoase

Plânsul este prima formă de comunicare emoțională a unui bebeluș. Indiferent dacă este provocat de foame, disconfort sau singurătate, un răspuns prompt și empatic din partea adultului are un rol crucial. Acest răspuns nu este doar liniștitor pe moment — el transmite copilului un mesaj esențial: „Lumea este un loc sigur, iar eu sunt important.”

Daniel P. Keating subliniază că, atunci când copilul este calmat cu grijă și consecvență, creierul său învață să tolereze disconfortul și să dezvolte mecanisme de reglare internă. Astfel, se pun bazele unui răspuns echilibrat la stres. În schimb, lipsa acestui sprijin emoțional duce la un sistem de stres hiperactiv, care poate favoriza apariția unor manifestări precoce ale anxietății la copii.

Sprijin emoțional pentru copii: rolul oxitocinei și serotoninei

Interacțiunile pozitive dintre părinte și copil nu doar că întăresc legătura afectivă, ci constituie un veritabil sprijin emoțional pentru copii, declanșând procese neurochimice esențiale pentru echilibrul psihologic. În timpul gesturilor de apropiere – cum ar fi ținutul în brațe, alăptatul, mângâierile sau jocurile blânde – creierul copilului eliberează oxitocină, supranumită și hormonul iubirii. Aceasta reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului), generând o stare de liniște și securitate.

La fel de importantă este serotonina, o substanță care contribuie la diminuarea anxietății și susține conexiunile sociale pozitive. Aceste reacții biologice sunt temelia pe care se construiește capacitatea copilului de a face față stresului și de a-și regla emoțiile într-un mod sănătos.

Atașamentul securizant: sprijin emoțional pentru copii anxioși

Atașamentul parental este piatra de temelie a dezvoltării emoționale sănătoase, mai ales în cazul copiilor născuți cu un sistem de stres vulnerabil. Bebelușii anxioși, care plâng frecvent și sunt dificil de consolat, au nevoie de un sprijin emoțional constant din partea părinților. Daniel P. Keating subliniază că, în aceste situații, părinții pot ajunge să se simtă frustrați sau chiar copleșiți, mai ales când eforturile lor nu par să aibă efect imediat.

Sprijinul primit de la partener, familie sau specialiști poate schimba traiectoria copilului. Un concept-cheie abordat de Keating este cel al superîngrijirii – un răspuns consecvent, empatic și repetat la nevoile copilului. Această formă de sprijin emoțional pentru copii poate contribui la „rescrierea” reacțiilor de stres ale copilului, oferindu-i un start mai sănătos în viață și bazele pentru viitoare relații stabile.

Tehnici de gestionare a anxietății la copii: autoliniștirea

Autoliniștirea nu este o abilitate înnăscută, ci una care se formează prin modelare și interacțiuni constante. În primii ani de viață, copilul învață să tolereze disconfortul și să-și regleze emoțiile prin sprijinul primit de la adulții de încredere. Daniel P. Keating explică faptul că reacțiile repetate și previzibile ale părinților devin fundamentul învățării emoționale.

Spre exemplu, un copil care începe să plângă învață treptat că poate aștepta fără panică, deoarece a experimentat de multe ori că mama sau tata vor veni să îl liniștească. Această predictibilitate scade anxietatea la copii și contribuie la crearea unei percepții de siguranță. În lipsa acestui sprijin, copilul poate dezvolta o stare de hiper-vigilență, percepând lumea ca fiind nesigură și haotică.

Prin urmare, tehnicile de gestionare a anxietății la copii încep cu predictibilitate, răspunsuri empatice și încurajarea unor micro-momente de autoreglare susținute de adult.

Cum influențează părinții dezvoltarea unui răspuns fiziologic stabil?

Părinții joacă un rol esențial în modelarea răspunsului fiziologic al copilului la stres. Prin gesturi aparent simple, dar profund semnificative, aceștia contribuie la echilibrul neurobiologic al copilului. Iată câțiva factori-cheie:

  • Contactul fizic regulat

Mângâierile, ținutul în brațe și apropierea constantă nu sunt doar gesturi de afecțiune, ci intervenții regulate care ajută la reglarea sistemului nervos. Acest sprijin emoțional pentru copii diminuează nivelul de cortizol, hormonul stresului, și favorizează calmul și siguranța.

  • Reglarea prin alăptare

Alăptarea nu oferă doar hrană, ci și confort emoțional profund. Ea stimulează secreția de ocitocină, hormon asociat cu atașamentul și starea de bine, ceea ce întărește legătura mamă-copil și reglează fiziologia bebelușului.

  • Relația predictibilă și coerentă

Răspunsurile constante și previzibile din partea părinților construiesc sentimentul de siguranță. Acest cadru sigur permite copilului să dezvolte un sistem de autoreglare eficient și să dobândească o fiziologie stabilă în fața stresului.

Riscurile automedicației emoționale: când liniștirea devine dependență

Daniel P. Keating atrage atenția asupra unei tendințe periculoase: automedicația emoțională începută în copilărie și perpetuată în viața adultă. Mecanismele de autoliniștire, cum ar fi consumul de zahăr sau suptul non-nutritiv (suzetă, deget), sunt forme de reglare emoțională care apar atunci când copilul nu primește suficient sprijin emoțional din partea părinților.

De exemplu, zaharoza – prezentă în laptele matern sau formulele pentru sugari – are un efect de calmare, reducând temporar nivelul de stres. Însă, dacă acest mecanism devine principala sursă de confort, el poate duce la obiceiuri nesănătoase precum mâncatul compulsiv, consumul excesiv de dulciuri sau alte dependențe asociate cu anxietatea la copii devenită cronică.

La fel, suptul non-nutritiv poate deveni o soluție de avarie în lipsa unei relații afective sigure. Aceste comportamente, inofensive la început, pot evolua în fixații orale ca rosul unghiilor, fumatul sau mestecatul compulsiv, reflectând lipsa unor soluții sănătoase pentru anxietatea copiilor în primii ani de viață.

Soluții sociale: sprijin real pentru familiile stresate

Keating subliniază că părinții nu ar trebui să ducă singuri greutatea responsabilității emoționale. Sprijinul comunitar, alături de prieteni, rude sau instituții care oferă consiliere și suport, este esențial pentru a crea un mediu stabil în care copilul să se poată dezvolta sănătos.

Un climat de înțelegere, lipsit de judecată sau presiuni nerealiste, reduce nivelul de stres al părinților și îi ajută să fie mai prezenți și mai empatici. Această susținere indirectă devine una dintre cele mai valoroase soluții pentru anxietatea copiilor, contribuind la consolidarea atașamentului, a încrederii și a capacității de reglare emoțională.

Schimbarea începe cu grijă și coerență

Sănătatea emoțională a copiilor nu este un proiect exclusiv parental, ci un efort colectiv. Părinții au nevoie de mai mult decât sfaturi — au nevoie de sprijin real, accesibil și necondiționat. Programele de susținere familială, politicile sociale inteligente și comunitățile empatice pot face diferența dintre un copil copleșit de stres și unul care învață să se simtă în siguranță în lume.

Chiar și atunci când un copil se naște cu un sistem de stres fragil, acest traseu nu este definitiv. Relațiile calde, răspunsurile coerente și prezența emoțională oferite cu regularitate pot rescrie harta interioară a copilului. Împreună – părinți, specialiști, comunități – putem construi un mediu în care reducerea anxietății la copii nu mai e un lux, ci o normalitate.

Nu e nevoie de perfecțiune, ci de consecvență, compasiune și sprijin. Adevărata schimbare începe de acolo.

Distribuie

Facebook
WhatsApp

Abonează-te

la Newsletter

Femeie în alb, încordată și vulnerabilă, reflectând în dilema maternității

A fi sau a nu fi mamă: drumul dintre dorință, teamă și transformare

A fi sau a nu fi mamă” este o întrebare profundă care atinge multe suflete. Articolul explorează maternitatea ca transformare interioară, provocările dorinței și ale temerilor, dar și importanța acceptării și a sprijinului în această călătorie. Indiferent de drumul ales, descoperă cum maternitatea poate însemna mai mult decât a da viață – poate fi despre creșterea personală și iubirea autentică.

Mergi la articol »