[blockquote class=”pullquote”]Timp de citire estimat: 5 minute[/blockquote]

În lumea apuseană, sărbătorirea Luminației începe în fiecare an din seara zilei de 1 noiembrie. În această zi, creștinii își cinstesc și îngrijesc mormintele celor trecuți la cele veșnice. Pe măsură ce Ziua Morților sau Luminația se apropie, gândurile mele se întorc spre cei care au trecut dincolo, dar care ne-au lăsat moșteniri neprețuite. Strămoșii noștri nu ne-au transmis doar lecții grele, ci și daruri prețioase: merele iubirii. Pomul Vieții poartă în el atât roade amare, cât și dulci, iar noi, de-a lungul vieții, le culegem pe rând, cu grijă.

Ritualuri de comemorare a morților

Ritualurile de comemorare a morților au o istorie foarte lungă, ce poate fi regăsită în majoritatea culturilor și civilizațiilor. În diverse forme, de la antichitate până în zilele noastre, oamenii au dezvoltat ritualuri pentru a-și aminti de cei dragi, a le onora memoria și a păstra vie legătura cu trecutul.

1. Antichitatea: Egiptenii antici aveau ceremonii complexe dedicate morților, inclusiv ritualuri de înmormântare și practici pentru protejarea spiritului în lumea de apoi. Scrierea și îngroparea Cărții Morților cu defuncții reflecta credința în viața de după moarte și necesitatea unei călătorii spirituale bine pregătite.

2. Roma și Grecia Antică: Romanii și grecii antici aveau festivități dedicate morților, precum Parentalia în Roma, o sărbătoare de nouă zile în februarie, în care familiile vizitau mormintele și aduceau ofrande. Grecii celebrau Genesia, când erau organizate ceremonii de curățare și aducere de ofrande pentru spiritele strămoșilor.

3. Cultura Celtică și Samhain: În cultura celtică, Samhain marca sfârșitul verii și era considerat momentul în care granița dintre lumea celor vii și cea a morților era subțire. Oamenii aprindeau focuri, aduceau ofrande și purtau măști pentru a proteja spiritele celor dragi și pentru a ține la distanță sufletele neliniștite.

4. Dia de los Muertos în Mexic: Influențată de tradițiile precolumbiene și ulterior de cele catolice, sărbătoarea Dia de los Muertos este un moment special în cultura mexicană. Familiile creează altare colorate, cunoscute sub numele de ofrendas, decorate cu flori de cempasuchil (crăițe) și fotografii, oferind mâncăruri preferate ale celor plecați. Această sărbătoare este un prilej de celebrare a vieții și de onorare a memoriei strămoșilor, fiind privită ca o reîntâlnire anuală cu cei dragi.

5. All Souls’ Day în tradiția creștină: În creștinismul catolic, Ziua Tuturor Sufletelor (2 noiembrie) este o zi specială pentru a ne ruga pentru cei trecuți dincolo și pentru a cere iertarea păcatelor lor. Multe comunități catolice și ortodoxe vizitează cimitirele, aprind lumânări și aduc flori, un ritual care simbolizează luminarea drumului celor adormiți.

6. Traditii din Europa de Est: În Europa de Est, inclusiv în România, comemorarea morților este deosebit de importantă. În Ardeal există obiceiul ca de Ziua Morților (în preajma lui 1 noiembrie) să se meargă la cimitire, să se curețe și să se împodobească mormintele cu flori și lumânări, iar preoții să oficieze slujbe de pomenire.

Aceste ritualuri au supraviețuit de-a lungul timpului, adaptându-se culturilor și religiilor locale, dar păstrând esența de onorare a memoriei celor care nu mai sunt. Prin ele, comunitățile reafirmă ideea că, deși fizic nu mai sunt printre noi, cei plecați continuă să trăiască în amintirile și valorile pe care ni le-au lăsat.

Este necesar să păstrăm aceste ritualuri?

Sărbătorirea morților este un mod profund de a menține vie conexiunea cu trecutul nostru, de a ne aminti de rădăcinile care ne-au format și de a ne reconecta cu cei care au contribuit la identitatea noastră. Acest ritual nu este doar o formă de comemorare, ci și o modalitate de a integra în viața noastră contemporană valorile, experiențele și înțelepciunea celor care au trăit înaintea noastră. Prin aceste momente de comemorare, recunoaștem că viețile noastre sunt parte a unei rețele de experiențe și povești transmise de-a lungul generațiilor.

Comemorarea morților poate avea, de asemenea, o dimensiune terapeutică. Ne oferă prilejul de a ne vindeca de pierderi, de a ne exprima emoțiile și de a păstra vii amintirile. În multe culturi, acest proces ajută la o integrare sănătoasă a durerii și tristeții, fiind un moment în care ne permitem să simțim dorul, dar și recunoștința pentru moștenirea lăsată.

De asemenea, astfel de momente de sărbătorire a morților pot întări sentimentul de apartenență la o comunitate. Într-o lume modernă, unde legăturile sociale sunt adesea fragmentate, aceste ritualuri ne oferă o legătură simbolică, un sentiment de solidaritate și continuitate cu alții care au trecut prin aceleași experiențe de pierdere și comemorare.

Merele iubirii – grija, protecția și sacrificiul

Unul dintre cele mai dragi amintiri pe care le port cu mine este legată de bunica mea „mama bună”. În serile lungi, eu și fratele meu stăteam pe genunchii ei, iar ea ne mângâia capetele cu drag. Se juca în părul nostru, iar când își odihnea mâinile, noi ne zbăteam nerăbdători să o facă din nou. Iar la culcare, bunica îmi săruta mâinile, în semn de iubire. Astfel, simt că mâinile mele sunt sărutate și binecuvântate. Cu aceste mâini îmi mângâi copilul în fiecare seară, și el, la fel ca mine odinioară, se zbate când mă opresc din mângâiat. Tot cu aceste mâini scriu acum aceste rânduri. Sunt mâinile care poartă iubirea bunicii mele, care a făcut minuni cu ele, și care acum transmit mai departe moștenirea sa.

Ritualul din Ardeal – Omagiul strămoșilor

Undeva, în Ardeal, în locul în care m-am născut, sunt îngropați bunicii mei. În această perioadă, în prima zi de octombrie, mergeam cu toții în cimitir pentru a ne omagia strămoșii. Mormintele erau aranjate cu flori și lumânări, iar preotul era chemat pentru rugăciuni. Este un obicei care mă leagă de copilărie și de amintirile trăite alături de bunicii mei. Deși bunicii mei sunt îngropați departe, la 700 km distanță, simt o legătură puternică cu ei prin acest ritual și îi onorez prin acest articol și o poezie.

Pentru cei care, ca și mine, nu pot ajunge la mormintele străbunilor, există alte moduri de a-i comemora și de a le arăta recunoștință. Nu este nevoie să fim prezenți fizic în cimitir pentru a-i onora pe cei plecați. Putem păstra vie amintirea lor în inimile noastre printr-un ritual simplu, dar semnificativ, realizat oriunde ne-am afla.

Propunerea de ritual pentru cititori

Iată un mod în care putem crea un moment de comuniune cu cei plecați:

1. Un obiect simbolic: Alege un obiect care te leagă de persoana dragă – poate fi o fotografie, un obiect personal de-al lor, o batistă sau chiar o amintire dragă. Acest obiect poate fi purtat cu tine sau plasat într-un loc special din casă, unde îți amintești de ei.

2. Momentul tăcerii și al rugăciunii: Oferă-ți câteva minute de tăcere, timp în care să reflectezi la momentele de iubire și sprijin pe care le-ai primit de la acea persoană. Dacă ai o rugăciune specială sau un gând de recunoștință, exprimă-l în liniște.

3. Lumânarea recunoștinței: Aprinde o lumânare în amintirea strămoșilor tăi, lăsând flacăra să ardă ca un simbol al iubirii și continuității. Poți adăuga flori sau alte elemente simbolice care îți amintesc de ei.

4. Plantarea unui copac sau a unei flori: Dacă dorești să faci un gest mai tangibil, plantează un copac sau o floare în memoria celor plecați. Acesta va deveni un simbol al vieții și al moștenirii lor, crescând și înflorind în timp.

Poezia dedicată strămoșilor

Să ne-amintim de cei plecați,

De bunii noștri, încercați,

Cu mâini trudite, fruntea-n zbor,

Ne-au dăruit al lor fior.

Lacrimi curg lin, pământul udă,

Rădăcinile vin din viață crudă,

În seva lor, iubirea crește,

Și Pomul Vieții ne hrănește.

Merele dulci cad, rând pe rând,

Trecutul ni-l amintim, plângând,

Dar lacrimile noastre dau putere,

Căci tot ce moștenim este avere.