[blockquote class=”pullquote”]Timp de citire estimat: 4 minute[/blockquote]
„Atât de mult mi-am iubit idolul, încât am fost dispusă inconștient să-mi pierd mirosul?!” Aceasta este afirmația pe care clienta mea mi-a spus-o la sfârșitul unei ședințe, după o discuție despre idolatrizarea unei persoane și influențele subtile pe care aceasta le avea asupra comportamentului și a percepțiilor ei. La început, nu înțelegea legătura dintre idolatrizarea unui personaj muzical și pierderea simțului mirosului. Totuși, pe măsură ce am aprofundat discuția, a înțeles că, de fapt, aceasta nu era doar o întrebare ci o constatare psihologică profundă, care reflectă un mecanism subtil dar puternic: idolatrizarea și influența inconștientă a idolului asupra percepției senzoriale.
Anosmia este termenul medical pentru pierderea completă a simțului mirosului, iar hiposmia este o formă parțială, când mirosurile nu sunt percepute la intensitatea lor normală. Din perspectiva psihologică, există și un mecanism interesant care ar putea explica fenomenul de hiposmie descris de clienta mea, mai ales în contextul experiențelor ei emoționale și legătura cu idolul său din adolescență. Ceea ce mi-a descris ea este „lipirea” de imaginea unei persoane din trupa preferată ce a avut un impact puternic asupra percepției ei. În psihologie, există o serie de teorii care sugerează că experiențele emoționale și psihologice pot influența simțurile fizice, inclusiv simțul mirosului.
Clienta mi-a povestit cum, în adolescență, a admirat o formație muzicală, în special o persoană din trupă care avea o trăsătură neobișnuită: lipsa simțului mirosului. Aceasta trăsătură a idolului său a fascinat-o atât de mult, încât fără să își dea seama, a început să adopte inconștient trăsătura respectivă. Ajunsă la o vârstă adultă, clienta a început să simtă că nu mai percepe mirosurile în același fel ca ceilalți, o schimbare subtilă, dar semnificativă, care a fost influențată de acest idol pe care îl idealizase în adolescență.
Idolatrizarea: un fenomen mai larg decât ne imaginăm
Idolatrizarea nu este un fenomen limitat doar la figura unui cântăreț sau a unei trupe muzicale. Această dorință de a ne identifica cu o persoană pe care o considerăm demnă de admirație sau chiar de idealizare poate apărea în multe contexte ale vieții noastre. Poate fi vorba despre un părinte, un partener de cuplu sau chiar o figura publică, iar efectele acestei idolatrizări pot fi mult mai profunde și subtile decât am crede la început.
Idolatrizarea părinților: În copilărie, este normal ca micuții să își perceapă părinții ca pe niște figuri divine sau supreme, pe care le consideră modele pentru comportamente și valori. Această idealizare poate duce la un fenomen psihologic în care copilul preia inconștient trăsăturile și comportamentele părinților săi, fără a le pune sub semnul întrebării. Studiile sugerează că această formă de identificare are un impact profund asupra dezvoltării copilului și a modului în care își va construi identitatea emoțională și comportamentală.
Studiu de specialitate: Cercetările realizate de Sroufe (1997) sugerează că idolatrizarea părinților poate influența nu doar comportamentele externe ale copilului, dar și modul în care acesta își dezvoltă percepțiile și trăirile interne. Copiii care își idealizează părinții tind să adopte comportamente și valori similare cu cele ale acestora, formându-și o imagine de sine puternic influențată de modelul parental.
Idolatrizarea într-o relație de cuplu: Idolatrizarea nu se limitează doar la relațiile dintre părinți și copii. Într-o relație de cuplu, este posibil ca unul dintre parteneri să devină idealizat sau idolizat de celălalt, mai ales atunci când există o diferență de putere emoțională sau o influență semnificativă a unui partener asupra celuilalt. Atunci când unul dintre parteneri are o putere mare de convingere (de exemplu, dacă este narcisic sau histrionic), acesta poate influența profund comportamentele și percepțiile celuilalt partener, iar acesta din urmă poate prelua convingeri, comportamente și chiar trăsături fizice de la idolul său, fără a fi conștient de acest fenomen.
Contagiunea comportamentală și influența în cuplu: Contagiunea comportamentală este un alt mecanism psihologic în care comportamentele, trăsăturile și percepțiile unui partener sunt „transmise” celuilalt partener, care ajunge să le adopte în mod inconștient. Acest fenomen poate afecta nu doar comportamentele observabile, dar și percepțiile senzoriale, cum ar fi mirosul, gustul sau chiar gusturile personale.
Studiu de specialitate: Hatfield și Rapson (2003) arată că în relațiile de cuplu, contagiunea emoțională și comportamentală pot avea un impact semnificativ asupra modului în care partenerii se influențează reciproc, preluând nu doar comportamente și atitudini, dar și percepțiile și valorile celeilalte persoane. În cazul idolatrizării, acest fenomen poate ajunge să afecteze și simțurile, creând o legătură mult mai profundă decât simpla influențare a comportamentului.
Contagiunea senzorială: Cum percepțiile noastre se schimbă în mod subtil
În cazul clientei mele, fenomenul de idolatrizare nu a fost limitat doar la comportamente externe, cum ar fi muzica pe care o asculta sau stilul vestimentar pe care îl adopta, ci a afectat profund percepția sa senzorială. Așa cum a arătat și studiul lui Laird (2007), contagiunea senzorială este un proces prin care influențele externe (în acest caz, idolul său) pot modifica percepțiile senzoriale ale unei persoane, chiar și atunci când aceste modificări nu sunt evidente sau conștientizate de individ.
Clienta mea a fost influențată inconștient de imaginea idolului său, care nu avea simțul mirosului. Acest fenomen a condus-o să adopte inconștient trăsătura respectivă, creând o schimbare în percepția sa. Pierderea simțului mirosului nu a fost una fiziologică, ci mai degrabă o asimilare psihologică a unui comportament sau trăsături observate la idolul său.
Ce înseamnă acest fenomen pentru noi?
În multe cazuri, idolatrizarea este un fenomen pe care îl trăim fără să fim conștienți de impactul său. Poate că admirăm o persoană publică atât de mult încât fără să ne dăm seama acest proces ne influențează mult mai profund decât ne-am imagina. În cazul clientei mele, ea nu doar că a preluat comportamentele cântăreței, dar a ajuns, aproape fără să știe, să interiorizeze o trăsătură complet neobișnuită – lipsa simțului mirosului.
În viața de zi cu zi, putem observa cum idolizarea părinților, idealizarea unui partener de cuplu, sau admirația față de o persoană publică poate duce la o asimilare a trăsăturilor acelei persoane. Într-o formă subtilă, inconștientă, aceste influențe ne pot modela comportamentele și percepțiile senzoriale, în moduri pe care nu le recunoaștem imediat.
Idolatrizarea nu este doar un simplu act de admirație, ci un proces care poate influența subtil modul în care ne vedem pe noi înșine și lumea din jur. Este natural să admirăm calități extraordinare la alții, însă este important să păstrăm un echilibru. Atunci când admirația se transformă în idealizare, riscăm să ne pierdem propria voce, propria autenticitate.
Dacă ai sentimentul că admirația ta față de cineva îți modelează prea mult alegerile sau îți afectează stima de sine, fă un pas înapoi. Reflectă la ce te atrage cu adevărat la acea persoană și încearcă să descoperi ce resurse sau calități similare există și în tine. Psihoterapia poate fi un sprijin în această călătorie, ajutându-te să explorezi acest mecanism și să îți recapeți încrederea în propriul drum. Până la urmă, e în regulă să ai modele, dar cele mai valoroase descoperiri apar atunci când te întorci la tine.
