[blockquote class=”pullquote”]Timp de citire estimat: 5 minute[/blockquote]

Oamenii ajung la psiholog adesea împovărați de o durere profundă, crezând că nu vor putea depăși singuri experiența suferinței. Această durere poate deveni un factor declanșator pentru diverse tulburări fizice și psihice. Când oamenii caută ajutor, nu recunosc întotdeauna legătura cauzală dintre tulburările lor și durerea pe care o resimt.

Psihiatrul John Bowlby a explicat că multe cazuri de anxietate, depresie, isterie și alte tulburări caracteriale pot fi consecințe ale unui doliu nerezolvat – o suferință lăsată nevindecată, care influențează starea emoțională și comportamentul persoanei.

După moartea unui partener de viață, de exemplu, simptomele fizice, precum durerile de cap, tremurul, amețeala, palpitațiile sau tulburările gastrointestinale, tind să se intensifice. Aceste manifestări fiziologice sunt adesea expresia durerii emoționale și pot fi interpretate ca încercări ale individului de a intra în contact cu senzațiile corporale ale depresiei. În plus, impactul pierderii afectează răspunsurile sistemului imunitar, crescând susceptibilitatea la boli. Un fenomen mai puțin cunoscut în doliu este cel al bolii facsimilia, sau doliul mascat. În această situație, persoana care suferă poate manifesta simptome similare cu cele ale decedatului înainte de moarte, ca o modalitate inconștientă de a păstra legătura cu cel pierdut. Acest fenomen subliniază legătura profundă dintre corp și emoțiile legate de pierdere.

Sarcinile doliului

Doliul este un proces complex, iar oamenii își exprimă durerea în moduri foarte diferite. Deși deseori ne concentrăm asupra pierderii provocate de deces, există și alte tipuri de doliu, cum ar fi pierderea unui membru prin amputare, divorțul, pierderea locului de muncă sau traumele suferite de victimele violenței. Teoria atașamentului ne oferă o înțelegere asupra motivului pentru care reacțiile la pierdere sunt atât de intense – atașamentele sunt esențiale pentru siguranța noastră emoțională și tind să dureze pe termen lung. Atunci când aceste legături sunt amenințate sau rupte, reacția este adesea una de mare anxietate și un protest emoțional puternic.

Doliul implică patru sarcini esențiale pentru ca o persoană să poată procesa pierderea și să-și restabilească echilibrul emoțional.

1. Acceptarea realității morții

Prima sarcină a doliului este acceptarea realității morții, înțelegând că persoana dragă a plecat și nu se va mai întoarce. Negarea acestei realități poate varia de la mici distorsiuni până la iluzii grave. În unele cazuri, îndoliatul păstrează casa decedatului exact așa cum era, ca și cum persoana ar putea reveni oricând. De exemplu, părinții care pierd un copil pot menține camera acestuia intactă. Această reacție este normală pe termen scurt, dar devine problematică dacă persistă ani întregi. Alți oameni pot alege să minimalizeze pierderea, declarând că nu erau atât de apropiați de decedat. Această abordare poate fi un mecanism de protecție pentru a evita confruntarea directă cu pierderea.

2. Trăirea și exprimarea durerii

A doua sarcină a doliului implică trăirea și exprimarea durerii. Este imposibil să pierzi pe cineva drag fără a simți durere. Totuși, societatea poate face ca această sarcină să fie mai dificilă, considerând exprimarea durerii ca fiind nesănătoasă sau inadecvată. Adesea, oamenii sunt încurajați să evite gândurile dureroase sau să se refugieze în amintiri plăcute. Însă reprimarea durerii poate duce, în timp, la depresie sau la alte probleme emoționale. Utilizarea alcoolului și drogurilor sunt modalități prin care unii încearcă să evite amintirea pierderii, dar aceste metode pot agrava suferința pe termen lung.

3. Adaptarea la un mediu fără persoana decedată

A treia sarcină presupune adaptarea la un mediu în care decedatul nu mai este prezent, ceea ce include ajustarea identității și a rolurilor personale. De exemplu, moartea unui soț poate însemna pierderea unui partener în activitățile casnice sau un sprijin emoțional de neînlocuit. Îndoliatul poate simți o profundă neputință în fața acestor provocări noi. Blocarea în această etapă poate duce la izolare și la o evitare a responsabilităților, creând o spirală de regresie și sentiment de incapacitate.

4. Retragerea și reinvestirea energiei emoționale

Ultima sarcină a doliului presupune retragerea energiei emoționale investite în persoana decedată și redirecționarea acesteia către noi relații și activități. Mulți oameni simt că această etapă echivalează cu trădarea memoriei persoanei pierdute. În realitate, procesul nu înseamnă renunțarea la amintirea celui drag, ci găsirea unui loc special pentru ei în suflet, care lasă loc pentru relații și experiențe noi. Refuzul acestei sarcini poate bloca dezvoltarea emoțională, determinând persoana să se simtă „prizonieră” în momentul pierderii.

Doliul ca parte a naturii umane

[pullquote cite= „C. S. Lewis” type=”right”]Durerea pe care o simțim acum face parte din fericirea de atunci. Este prețul pe care îl plătim pentru iubire.” [/pullquote]

Doliul este o reacție umană universală, iar exemple din lumea animală, precum comportamentul de doliu al gâștelor, ne arată că există o bază biologică a reacțiilor la pierdere. Când un partener dispare, animalul rămas caută frenetic, străbate distanțe lungi și emite chemări, până când, obosit și descurajat, renunță la căutare. La oameni, aceste reacții sunt mai complexe, însă baza biologică sugerează că dolul este o experiență necesară, ce ne ajută să restabilim echilibrul emoțional și să ne adaptăm pierderii.

Concluzie

Doliul este o călătorie dificilă, un proces necesar de adaptare care nu doar închide un capitol, ci și deschide uși către noi moduri de a trăi și de a iubi. Aceasta nu înseamnă că trebuie să uităm persoana pierdută, ci mai degrabă să îi păstrăm amintirea într-un loc special în sufletul nostru, care ne oferă puterea de a merge mai departe. Pentru mulți, doliul nu „se termină” niciodată complet; există momente în care, chiar și ani mai târziu, o amintire, un loc sau o dată specială poate readuce o parte din acea tristețe.

A învăța să trăiești cu această durere, să o transformi dintr-o rană deschisă într-o cicatrice care îți amintește de legătura prețioasă pe care ai avut-o, este esențial pentru a redescoperi bucuria vieții. Fiecare etapă a doliului – fie că este acceptarea realității, exprimarea durerii, adaptarea la o viață nouă sau redirecționarea energiei emoționale – aduce cu sine o lecție de răbdare și reziliență.

Consilierea și sprijinul terapeutic pot juca un rol vital în acest proces, oferindu-le celor care suferă un spațiu sigur în care să își exprime emoțiile și să descopere noi resurse interioare. În final, doliul nu este doar despre a pierde, ci și despre a învăța să trăiești din nou, cu o inimă poate mai fragilă, dar mai plină de compasiune și înțelegere pentru alții.

Doliu ne arată, de fapt, cât de profunde sunt iubirea și legăturile noastre umane. Acceptarea suferinței face parte din a fi uman, iar vindecarea vine nu din uitare, ci din recunoașterea a ceea ce am pierdut și, în același timp, a ceea ce continuăm să purtăm cu noi.