Ce este consilierea de familie si cuplu?

Fiecare dintre noi avem nevoie de o altă persoană pe care să o iubim şi care să ne iubească. Este o nevoie fundamentală, iar o dată ce este împlinită, atingem o stare de echilibru, de bine interior şi de fericire care nu se compară cu nici o altă stare. Nu suntem însă întotdeauna pregătiţi nici să iubim şi nici să fim iubiţi. De multe ori, nici nu ştim ce înseamnă acest lucru, chiar dacă întâlnim persoana care ne răvăşeşte sufletul şi mintea în sensul cel mai plăcut cu putinţă.

Ne hotărâm să rămânem împreună, dar curând constatăm că lucrurile nu merg atât de bine pe cât ne-am aşteptat, iar sentimentele uneori nu sunt de ajuns pentru a face acea stare de echilibru să persiste. Alteori dificultăţile din cuplu apar mult mai târziu, când tabloul marital s-a îmbogăţit: copii, socrii, prieteni comuni. Şi apar întrebări: „Este oare EL cel care mi se potriveşte?”, „E posibil ca iubirea de altădată pentru EA să reînvie?”, „Nu pot să stau cu EL/EA, dar nici fără EL/EA; oare ce să fac?” sau „Ce se întâmplă de nu mai comunicăm, de nu ne mai înţelegem?”. Sunt multe astfel de întrebări care vuiesc prin noi căutându-şi răspunsurile, stârnind un amalgam de suferinţă, deznădejde, iubire şi speranţă. Iar răspunsurile nu apar uşor şi nici de la sine.

În astfel de momente de cumpănă, de confuzie şi tensiuni, când atmosfera din cuplu pare stranie şi de neînţeles, o soluţie potrivită şi dătătoare de speranţă este consultarea unui consilier marital. Deşi pentru mulţi pare ciudat ca cineva din afara cuplului să intervină în „problemele intime”, acest lucru este cel mai benefic cu putinţă. Numai cineva din exterior, cu totul obiectiv şi cu o pregătire specială poate ajuta eficient, iar de multe ori timpul în care se şi văd rezultatele benefice este foarte scurt, 6-8 întâlniri. De aceea, îţi propun să citeşti cu atenţie rândurile de mai jos.

Din perspectiva terapiei sistemice de familie a lui Bowen, dezvoltarea optimă a familiei este gândită să aibă loc atunci când membrii familiei sunt relativ diferiţi, atunci când anxietatea este scăzută şi atunci când partenerii sunt într-un bun contact emoţional cu propriile lor familii. În mod normal, dar nu optim, oamenii reduc contactul cu părinţii şi fraţii lor pentru a evita neliniştea de-a avea de a face cu ei. Plecaţi, oamenii tind să presupună că lasă în urmă vechile dificultăţi. Cu toate acestea, ei duc cu ei probleme neterminate sub forma unor sensibilităţi nerezolvate, care apar oriunde merg în relaţiile intense.

Reactivitatea emoţională nerezolvată cu părinţii noştri, aşa cum a descoperit Bowen, este cea mai importantă afacere neterminată din viaţa noastră. Ataşamentul emoţional dintre partenerii intimi va semăna cu cel pe care fiecare l-a avut în familia de origine astfel, cei care nu dispuneau de o diferenţiere a sinelui relativă în familiile de origine vor continua să nu dispună de diferenţierea sinelui atunci când formează o nouă familie. Aceia care rezolvă anxietatea prin distanţă şi retragere vor face acelaşi lucru în căsătoriile lor.

Lumea în care trăim este profund ambiguă şi procesul acţiunii şi cunoaşterii este un proces continuu de înlăturare conştientă sau inconştientă a ambiguităţii. Una din sarcinile principale ale individului, de pildă, este rezolvarea contradicţiei dintre multitudinea posibilităţilor şi necesitatea de a permite o singură alternativă. Altfel nu ar fi capabil să acţioneze. Dar cum putem afla ce alternativă vom alege?Ion Dafinoiu

Cater şi McGoldrick în 1999, au descris ciclul vieţii de familie ca pe un proces de extindere, contracţie şi realiniere a sistemului de relaţii pentru a sprijini intrarea, ieşirea şi dezvoltarea membrilor familiei. În etapa de unire a familiei prin căsătorie, sarcina primară este să realizeze noul cuplu, care nu este o uniune simplă a doi indivizi, ci o transformare a doua întregi sisteme. Mai târziu, familiile cu copii mici, trebuie să se adapteze noilor completări, să coopereze în rezolvarea sarcinilor privind creşterea copiilor, să evite ca şi căsătoria să fie scufundată în probleme de paternitate şi să realinieze relaţiile cu familia extinsă. Tinerele mame şi tinerii taţi sunt provocaţi să îndeplinească nevoile copiilor prin educaţie şi control. Este o etapă extrem de stresantă şi este faza ciclului cu cel mai mare procent de divorţuri.

Adolescenţa este perioada în care copiii nu mai vor să semene cu mama şi cu tata; ei doresc să fie ei însuşi. Aceia care insistă să-şi controleze adolescenţii ca şi cum ei ar fi încă copii mici provoacă escaladări dureroase de revoltă, normale pentru această perioadă. În etapa de lansare şi intrare în scenă a copiilor, părinţii trebuie să lase copiii să plece şi să-şi vadă de propriile lor vieţi. Părinţii trebuie, nu numai să rezolve schimbările din viaţa copiilor lor şi din propriile lor vieţi, ci şi schimbările în relaţiile lor cu proprii lor părinţi care îmbătrânesc – sau nu mai vor cu nici un preţ să acţioneze niciodată că părinţi. Începând de la stadiul de relaţie de prietenie, cuplu, căsnicie, parinţit, copii, cuibul gol şi doliul, consilierea este cea mai bună alegere pentru obstacolele ce apar la diverse stadii de viaţă.