Terapeutul de familie învaţă că familia este mai mult decât o colecţie de indivizi separaţi – ea este un sistem, un tot organic ale cărui părţi funcţionează într-un fel care transcend caracteristicile individuale. Dar, chiar dacă avem calitatea de membri ai unui sistem de familie, nu încetăm să fim indivizi, cu inimi, minţi şi dorinţe numai ale noastre. A lucra cu sistemul întreg înseamnă a-i considera pe toţi membrii familiei importanţi şi a lua în considerare dimensiunile personale ale experienţelor acestora. Ca exemplu, luăm cazul unui soţ care se plânge că soţia lui nu-l lasă să iasă cu prietenii lui. Soţia poate că îl restricţionează, dar faptul că el se supune fără să o contrazică poate însemna că el este în conflict cu sine însuşi cu privire la ”a se distra”.

Oare negocierea cu soţia sa îi va rezolva acestui bărbat anxietăţile personale în legătură cu faptul de “a face lucruri pe cont propriu” ? Probabil că nu. Oare dacă îşi rezolvă el singur constrângerile interioare, soţia lui va începe dintr-o dată să-l încurajeze să iasă în oraş să se distreze? Probabil că nu.
Aceste impasuri, ca şi multe alte probleme umane, există în psihologia individului şi sunt expuse în interacţiunile lor. Când lucrurile nu merg bine într-o relaţie, cei mai mulţi oameni dau credit cu generozitate celeilalte persoane. De îndată ce ne uităm în interiorul nostru vedem clar contribuţiile celorlalţi oameni la problemele noastre reciproce. A da vina este o reacţie naturală. Ascultând o singură persoană este ca şi cum ai ascultă numai o parte a poveştii.

A aştepta ca oamenii să se schimbe de la sine este ca şi cum ţi-ai planifica viitorul în funcţie de un câştig la loterie. Puterea terapeutului de familie vine din faptul că îi aduce împreună pe bărbat şi pe femeie, pe părinţi şi copii, pentru a transforma interacţiunile lor.
Ceea ce îi blochează pe oameni este marea dificultate de a vedea propria participare în problemele care îi afectează. Cu ochii fixaţi pe ceea ce fac celelalte persoane recalcitrante este greu pentru mulţi oameni să vadă paternurile care-i leagă împreună. Unul din rolurile terapeutului de familie este să le dea semnalul de deşteptare. Atunci când soţul se plânge că soţia lui îl cicăleşte, iar terapeutul îl întreabă cu ce contribuie el pentru a o determina pe ea să se comporte aşa, terapeutul îl provoacă pe soţ să vadă liniuţa dintre el-si-ea, care este produsul interacţiuni lor.

Acesta este schimbul clasic de plângeri care blochează cuplurile atâta timp cât ei nu îşi dau seama de scenariul reciproc în care fiecare partener provoacă în celălalt exact comportamentul pe care nu-l suportă. La începutul romanului Ana Karenina, Tolstoi scria : “Toate familiile fericite se aseamănă una cu alta. Fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.” Fiecare familie nefericită se împiedică de aceleaşi încercări familiare ale vieţii de familie. Nu e nici un secret care sunt aceste încercări – a învăţa să trăieşti împreună, să te descurci cu rudele dificile, să supraveghezi copiii, să te descurci cu adolescenţa lor şi aşa mai departe. Odată înţeleasă funcţionarea familiei, dilemele predictibile ale vieţii vor fi depăşite.

Aşadar, fiecare are o poveste, cu multe personaje, care la rândul lor au povestea lor, pentru că toţi avem un cuvânt de spus în marea poveste.