Probabil știți sau ați întâlnit persoane a căror vârstă cronologică nu se corelează cu dezvoltarea psihică. Un adult poate rămâne toată viața la un stadiu mult inferior vârstei lui. Voi folosi teoretizările propuse de psihologul Jane Loevinger (1918-2008) cu privire la stadiile dezvoltării egoului.

Primul stadiu – presocial Când se naște un copil el întră într-o relație simbiotică cu mama sau persoana care îl îngrijește și trăiește o experiență de confuzie cognitivă și de fuziune emoțională cu mama. Pentru el este un efort să se diferențieze de mama. Copilul este concentrat pe nevoile sale imediate. El nu vorbește și în această perioada din viața lui este dificil de înțeles. 

Al doilea stadiu – impulsiv Copilul este concentrat asupra simțămintelor legate de corp, asupra impulsurilor bazice și a nevoilor imediate. Este într-un stadiu egocentric. Neputându-și satisface singur nevoile este dependent și solicitant, centrat pe sine. Are o gândire simplistă – cei care îi îndeplinesc dorințele și îi asigură lucrurile de care are nevoie sunt considerați buni, cei care nu o fac îi crează frustrări și sunt răi.

Să continuăm cu al treilea stadiu – autoprotector Acest stadiu guvernează copilăria mică și mijlocie și se remarcă prin trăirea ideii de cauză și efect. Copiii pot deveni tirani, uneori răsfățați în mod greșit de părinți. Externalizarea cauzei – alții sunt găsiți vinovați și revendicarea fără motive reale sunt firești pentru acest stadiu. Cei care rămân la acest stadiu, pot deveni exploratori, manipulatori, hedoniști și oportuniști. Când ajung la vârstă cronoligică fie adolescenți, fie adulți pot deveni delicvenți, certați cu legea.

Stadiul următor – conformist Freud considera că în acest stadiu iese la suprafață supra-egoul social. Pe la vârsta de cinci-șase ani, dar mai evident când copilul devine elev de școală elementară sau gimnaziu, realizează că trăiește în lume, că vrând-nevrând trebuie să aparțină unor grupuri și că îi trebuie aprobarea grupului de vârsta căruia îi aparține. În această perioada, exteriorul și ceilalți devin o mare preocupare. El este interesat de cum arată, de muzica pe care o ascultă, de jargonul folosit. De aceea există subcultura tinerilor și frica părinților de acest anturaj. Copiii văd lumea într-un mod simplist, convențional, schematic. Fericirea și tristețea sunt trăite prin apartenența la grup iar rușinea este pregnant trăită că fiind legată de aprobarea grupului de care au nevoie. Rușinea este trăită atunci când se iau în considerare așteptările unor persoane percepute ca fiind semnificative, nu în funcție de cele pe care individul le are despre el însuși.

Al cincilea stadiul este cel al conștientizarii de sine Această etapă este etapa cea mai frecventă în rândul adulților.  Eul, conștient de sine se vede că a crescut, dar încă are limite în conștientizarea problemelor mai profunde ale vieții interioare proprii cât și a altora. Adultul din acest stadiu se întreabă pe sine ce crede el, spre deosebire de ceea ce părinții și colegii ori prietenul lui cred despre concepte cum ar fi Dumnezeu și religia, moralitatea, mortalitatea, dragostea și relațiile. Este mult mai conștient de faptul că și alții au sentimente și motive unice, diferite de cele care ar putea fi prescrise de normele societății sau de cele pe care le-au învățat din filme și cărți sau de la alte persoane. El recunoaște că doar pentru că un individ este parte a grupului nu înseamnă că mereu simte sau gândește la fel ca și ceilalți membri ai grupului, și asta e valabil și pentru alte persoane din alte grupuri. Creșterea gradului de conștientizare a cuiva, sentimentele unice și motivele personale creează tensiune între “eul real” și “eul așteptat de ceilalți”, ceea ce poate duce la creșterea conflictelor cu familia și prietenii. În cele din urmă, această capacitate de a se întreba dacă familia sau ceilalți apropiați au dreptate cu privire la ceea ce este bine și rău sau să se întrebe dacă a avut dreptate în ceea ce este bine și rău, poate duce la creșterea auto-criticii.

La al șaselea stadiu cel de conștiență, această tendință de auto-evaluare și auto-critică continuă. Ego-ul conștient de valori și de responsabilitate se orientează spre realizarea și urmărirea de idealuri înalte și obiective pe termen lung. Moralitatea se bazează pe principii personale și comportamentul este ghidat de standarde proprii. Prin urmare, încălcarea standardelor cuiva induce vină. Această vină diferă de cea din stadiul de conformism în care tendința este de a se simți rușinat. Rușinea apare când nu îndeplinește așteptările celorlalți; vinovăția apare când nu îndeplinește așteptările proprii. Mai multă auto-reflecție duce la o mai mare complexitate conceptuală; confruntarea cu sine și lumea apare în moduri complexe și acest lucru include confruntarea cu propriile sentimente și motive. Odată cu creșterea gradului de conștientizare a profunzimii și unicității sentimentelor și motivelor altora se dezvoltă preocuparea pentru reciprocitate și empatie în relații.

Loevinger a sugerat că toți avem o slabă înțelegere a stadiilor care sunt mai mult de un nivel mai sus de al nostru. Așa că mulți dintre noi, care suntem în etapele de mijloc, deținem o capacitate slabă de înțelegere a celor mai înalte stadii.

La al șaptelea stadiu – de individualizare, accentul pe relații crește, și deși realizarea de sine este încă evaluată, relațiile tind să fie mai apreciate și mai multe. Ego-ul individualizat arată o largă toleranță și respect pentru autonomia de sine și a altora. Dorința de autonomie, de a fi cine sunt cu adevărat poate intra în conflict cu nevoile de conectarea și intimitate. Sentimentul sporit de individualitate și înțelegere de sine poate duce la modalități vii și unice de exprimare de sine precum și la o conștientizare a conflictelor interioare și a paradoxurilor personale. Dar aceasta este o conștientizare incipientă a dorințelor contradictorii, a gândurilor și a sentimentelor – de apropiere și de distanțare, de realizare și acceptare și așa mai departe;  însă aceste conflicte interioare sunt puțin probabil să fie clarificate sau integrate.

La stadiul opt – de autonomie, respectul pentru propria autonomie și a altora este în creștere. Ego-ul autonom prețuiește individualitatea și unicitatea și găsește căi unice și neașteptate ca sursă de bucurie și împlinire. Și aceste căi independente nu mai sunt considerate în opoziție. Relațiile sunt valorificate ca un sistem interdependent de sprijin reciproc. Există de asemenea o mai mare toleranță la ambiguitate. Conflictele interioare și conflictele dintre oameni sunt percepute ca expresii inevitabile ale naturii fluide și ca multiple fațete ale oamenilor și a vieții în general, și acceptate ca atare. În cele din urmă, conștientizarea sporită și acută de spațiu propriu interior se manifestă prin cele mai puternice sentimente.

În stadiul final – de  integrat, ego-ul arată înțelepciune, empatie puternică față de sine și față de ceilalți și o capacitate de a tolera conflictele interioare și de a face pace cu acele aspecte care vor rămâne nerezolvate și acele experiențe care vor rămâne de neatins. Ego-ul integrat are în sfârșit un sentiment plin de identitate – este ceea ce este. În această etapă se înțelege pe sine și își actualizează propriile potențiale pentru a realiza integrarea la toate aspectele multi-fațetate prin care a trecut în cele trei etape precedente. 

În cercetarea făcută de Loevinger cel mai înalt stadiu este atins cu mai puțin de 1% de adulții din Statele Unite. Ce am putea spune despre țara noastră?