Bărbații sunt tați în alt mod decât sunt femeile mame

Delia A.Dragoste, Relaţionare părinte copil

Unele din cele mai mari provocări în viața de familie este aceea de a nu fi de acord cu soțul sau soția în privința educației copiilor. Fiecare are stilul propriu de a-i crește, despre care crede că este cel mai bun. Standardele pot fi inacceptabil de joase sau de înalte iar calea de mijloc nu se arată de la sine. 

Deși iubirea este prezentă între cei doi soți iar ei își iubesc copilul/copiii, divergențele legate de diferența între stiluri poate provoca nefericire în cămin.

Fiecare părinte se așteaptă că celălalt părinte să fie de acord cu ideile, concepțiile, comportamentele educative și să urmeze aceași strategie până la capăt.

În repetate rânduri, când unul dintre părinți nu se ridică la așteptările celuilalt, soții se resping. 

Femeile insistă cel mai mult iar sătui, soții se retrag din relația cu soția și cu copiii ieșind din această luptă, în care nimeni nu câștigă, toată lumea suferă.

Dacă gândiți des: ”Ori se întâmplă așa cum vreau, ori deloc”, atunci sunteți un părinte cu o gândire absolutistă. Această gândire vă face să credeți că, dacă o sarcină nu este îndeplinită pe măsura standardelor proprii, ea este nepotrivită.  Vedeți doar două moduri de a face un lucru: modul propriu și modul greșit.

Există mai multe căi de a face bine lucrurile și dacă fiecare renunță câte un pic de a-și impune stilul sau acceptă stilul diferit al celuilalt, se ajunge la concluzia cercetătorilor care afirmă faptul că unui copil îi este bine să aibă parte de ambele stiluri educative. N-ați vrea ca soțul să fie “mama” copiilor și nici soția să fie “tatăl” copiilor și nici un singur părinte să aibă ambele roluri active.

În unele familii, lupta dintre soți pentru a câștigă supremația statutului de educator al copiilor comuni depășește pragul normal și se ajunge la dimensiunea unui conflict efervescent care îi copleșește pe copii. Acest conflict ascunde de cele mai multe ori o trauma a propriei copilării în interacțiunea cu părinții dar poate la fel de bine să mascheze o neînțelegere mai veche dintre soți.

În creșterea copiilor, cei doi soți trebuie să se privească ca și parteneri care discută despre stilurile diferite de educație, colaborând în punctele în care metodele diferă. Se stabilesc câteva reguli de bază în sfera familială și fiecare este lăsat să facă lucrurile în felul lui. Fiecare dintre părinți poate învață anumite lucruri de la celălalt dar este în aceași măsură capabil să-și învețe copiii.

Un lucru important, dar de care se ține cont în familii foarte puțin este felul de cum se exprimă dezacordul față de stilul educațional al partenerului. Încercați să nu o faceți de față cu copiii, ei nu trebuie să va audă contrazicand și sabotând deciziile celuilalt părinte. Asta poate reduce respectul copiilor față de acel părinte cât și față de părintele opozant și certăreț. Neînțelegerile dintre soți ar trebui mereu rezolvate în conversații private preîntâmpinând mânia, insultele și lipsa de respect, ceea ce-i atrage în joc și pe copii și pune gaz pe foc când unul sau ambii soți își doresc să-și convingă copiii că numai unul are dreptate sau să-i atragă de partea unuia. 

Este greu de imaginat cât de traumatizant poate fi pentru un copil să fie pus în fața provocării nesănătoasă de a alege de partea cărui părinte să fie sau sub aripa cui să se ascundă. Chiar dacă un copil se va simți silit să aleagă, alegerea lui nu este deplină. Dacă alege să-și susțină părintele bun de gură și aprig la mânie o face mai mult de frică protejându-și în acest fel al doilea părinte. Dacă alege să își susțină părintele ușor de victimizat, care cedează mai repede, copilul va dezvolta în interior, pe lângă dorința de a-i compensa părintelui lipsa de putere de decizie și o ură față de cei doi părinți care nu se decurcă singuri.

Odată ce ambii părinți renunță să se schimbe unul pe celălat și recunosc că fiecare contribuie la educația copiilor în feluri diferite, dar eficiente, problemele se rezolvă ușor.