Când judecăm un cuplu, spunem adesea că ei nu comunică. Dar oamenii comunică într-o varietate de feluri pe lângă folosirea cuvintelor. Fiecare individ comunica simultan prin gesturile sale, expresia facială, postura și mișcările corporale, tonul vocii și chiar modul în care el este îmbrăcat.
Comunicarea este o afacere complexă iar lipsa ei o numim indiferență. Aceasta este punctul de plecare a ceea ce voi dezbate în acest articol.
Din moment ce ființele umane pot comunica atât verbal cât și nonverbal, atunci când ele nu mai au nimic de transmis apare indiferența.
Mulți cercetători susțin că nu poți să nu comunici. Cred însă, că atunci când nu mai ai de spus nimic sau alegi să nu spui nimic apare indiferență.
De câte ori partenerul de cuplu ne comunică, el face nu doar o declarație, ci și cere ceva și încercă să influențeze răspunsul pe care urmează să i-l dăm. Indiferent de gradele variate de claritate și intensitate a mesajului, va există un răspuns, pentru că oamenii sunt conectați unii cu alții în ceea mai mare parte a timpului. Chiar dacă tăcem, chiar dacă vorbim, noi comunicăm între noi.
Dar dacă mesajul nu se transmite, dacă nu există conexiune, atunci nu există nici relație și nici comunicare.
Ca un cuplu să ajungă la indiferență mai întâi se abstractizează mesajele, adică, partenerii se explică verbal mai rar, cer mai rar ca celălalt să fie de acord cu ei sau pur și simplu apare dezinteresul și apatia relațională.
Comunicarea este un proces în mod necesar incomplet. Cu cât acest proces devine mai incomplet, el servește unor scopuri interpersonale și disfuncționale. Aceasta face ca partenerii să umple golurile sau să completeze mesajul transmis incomplet prin clarviziune sau ghicire. Ghicirea incorectă duce la eroare iar unul dintre parteneri se simte neadecvat pe când celălalt neînțeles.
Comunicarea incongruentă este aceea în care două sau mai multe mesaje, trimise la diferite niveluri, se contrazic unele cu celelalte. Comunicarea contradictorie este acolo unde două sau mai multe mesaje sunt trimise într-o secvență la același nivel de comunicare și se opun unul altuia.
Comunicarea incongruentă și contradictorie este o povară suplimentară, non-necesară unui cuplu irascibil. Ca mecanism de apărare împotriva unui partener de cuplu cu un stil de comunicare ambigu, indecis și labil se naște indiferența în cuplu.
Abandonarea comunicării în cuplu din partea ambilor parteneri sau din partea unui partener se produce atunci când relația este negată. Respingerea comunicării este un remediu temporar în rezolvarea problemelor survenite în cuplu sau în viața personală.
Este neobișnuit pentru noi să nu comunicăm sau să nu ni se transmită mesaje. Fiecare situație de cuplu în care unul se plânge de indiferența celuilalt este o dilemă imposibil de rezolvat.
Nu putem privi comunicarea separat de interacțiune, ca urmare, când cei doi nu mai comunică relația se destramă și se sfârșește. Totuși, înainte de despărțire, unii parteneri tind să-și analizeze interacțiunea într-un proces mintal intern. Indiferența unui partener nu are sens, este de neînțeles și rămâne mereu un semn de întrebare pentru fiecare dintre noi.
Chiar dacă oamenii adresează cereri când comunică, pe lângă cea mai mare dorință de a fi ascultați și validați, există unele lucruri care nu pot fi cerute. Acestea sunt chiar lucrurile pe care oamenii din relațiile disfuncționale le vor. În ciuda faptului că nu sunt ascultați, unii oameni preferă să ceară în continuare ceea ce nu primesc sau să ceară exact de la cei care nu le dau.
Dacă am învăța că nu putem primi de la ceilalți ceea ce nu au ei de dat, am putea renunța să mai solicităm insistent răspunsul lor în comunicare. Dar, dacă vom reuși în această direcție, comunicarea va fi pusă sub semnul întrebării.
În mod evident, omul este învățat de la naștere să comunice. El nu are de ales între a comunica și a nu comunica. Nu suntem siguri de potențialul intrinsec al oamenilor de a nu comunica. Modul de libertate spre care ne îndreptăm va lua forma unei noi abordări: nu putem să nu comunicăm dar, putem fi indiferenți!