Curaj, să ne ascundem!

Delia A.Profesional


Daca îi întrebăm pe unii ce este curajul, răspunsurile ne pot surprinde. De la hipnotizatorii de șerpi, cei care înoată cu rechinii, cei care umblă singuri prin pădure, cei care conduc cu viteză mare, cei care își fac credite și până la toreadorul care în fiecare după-amiază, sfidează moartea, răspunsurile nu se vor sfârși.

Curajul, astăzi, pentru mine, este cel al medicilor și al personalului medical prezent la datorie, care stă față în față cu pericolul și pune mai presus de toate salvarea pacienților. La sfârșitul fiecărei zi își fac bilanțul cu privire la cați pacienți au tratat, dacă s-au contaminat și vin acasă și își expun familia la aceleași riscuri.

Dar ce fac acești curajoși cu anxietatea, cum și-o îmblânzesc?
Pentru unii dintre noi, curajul poate fi văzut că o himera. Singurul lucru cert care există este frica, frica de a suferi, frica de moarte.
Această frică a permis umanității să supraviețuiască prin capacitatea individului de a trece dincolo de emoția fricii prin gândire și de a organiza lumea din jur pentru a evita întoarcerea adevăratului pericol. Un copil învață de la adult sau din propriile experiențe ce este un pericol pentru viața lui, pentru starea de bine și evită prin emoția de frică de exemplu, apropierea sau introducerea mâinii în foc, în apă fierbinte, iar mai tărziu, transformă această emoție ori într-o convingere statornică ori în curajul de a repeta experiențele care îi produc anxietate.
Este curajul doar frică prelungită într-un alt mod și provocată intenționat?

Am putea vedea umanitatea clasificată după o curbă, la un capăt al ei aflându-se persoanele timide și neadaptate, iar la cealaltă extremitate se află fobicii, fricoșii, de asemenea neadaptați.
Ce înseamnă neadaptarea pentru acesta minoritate evitantă? Este reprezentată de restricționarea stilului de viață și anxietate. Fie că vorbim de fobie de un animal, fobie de mediu natural (furtuni, înălțimi, apă), fobie de sânge, de injecție sau de accidente, fobie în fața unei situații specifice (cum ar fi transporturile publice, tunelurile, podurile, lifturile, calatoriile aeriene, condusul unei mașini sau locurile închise), toate acestea limitează trăirea vieții.

Dar între cele doua extremități, majoritatea populației prezintă trăsăturile adaptative legate atât de anxietate, cât și de stăpânirea anxietății, adică, cei care apreciază în mod corect pericolul și își stăpânesc anxietatea în mod constant. Iar la mijloc ar putea sta curajoșii, cei despre care am vorbit la început că sfidează frica, pericolul și moartea. Fiindcă acest articol nu este despre noi, cei care ne protejăm stând acasă, este despre ei – medicii – pentru care am multă recunoștință. Rândurile acestea reprezintă un omagiu pentru tot ceea ce fac pentru toți cei care ajung în spitale, bântuiți de frică sau de boală.

Dacă comparăm umanitatea cu viața animalelor, emoția de frică la cele din urmă ori nu există ori este foarte specifică. Cercetătorii au ajuns la concluzia că lipsa imaginației și a creativității la animale le ține departe de frică, pe când umanitatea, odată cu evoluția, a deprins frica de lucruri închipuite.

Blaise Pascal, care, din cauza unui accident cu trăsura, se temea de vid, scria: ‘’Dacă cel mai mare filosof din lume se află deasupra unei prăpastii, pe un pod chiar mai lat decât ar fi nevoie, cu toate că rațiunea îl convinge de siguranță, imaginația lui va fi cea care domină. Sunt mulți cei care nu s-ar putea gândi la asta fară a pali și transpira.’’
Pascal nu făcea atunci decât să vorbească despre sindromul fobic: frica fară motiv, reacții emoționale de angoasă și gânduri catastrofice, cogniții care implică o anticipare neplăcută a situației.

Aveți o frica persistentă și intensă, cu caracter irațional, declanșată de prezența sau anticiparea confruntării cu un obiect sau o situație specifică?
Expunerea la stimulul generator de angoasă vă provoacă sistematic o reacție anxioasă imediată, care poate să ia forma unui atac de panică?
Recunoașteți caracterul excesiv și nemotivat al fricii?
Situația care vă generează teama este evitată și trăită cu o anxietate maximă sau cu o disperare intensă?
Evitarea și anticiparea sau suferința în situațiile de care vă este teamă vă perturbă serios obișnuințele, activitățile ori relațiile cu ceilalți?

Dacă răspunsul la aceste întrebări este pozitiv, puteți să vă așezați în extrema curbei umanității, descrise mai sus. Și în timp ce vă obișnuiți cu locul vă invit să reflectați la cei care nu au de ales. Se trezesc în fiecare zi și nu au timp de răgaz, nu-și pot lua o zi liberă, nu-și pot sprijini membrii familiei și nu pot zice nu.

De ce psihologia îi studiază pe fobici și nu-și îndreaptă atenția spre curajoși? De ce oamenii de rând sunt mai interesați să vorbească despre cei care înfruntă pericole, își riscă viața, își depășesc limitele? Ce se întâmplă în mintea unui medic, care în fiecare zi de muncă, în această perioadă sfidează moartea?

Terapeuții au ca scop “îmblânzirea” anxietății celor care sunt neadaptați, în timp ce, oamenii de rând sunt interesați de cei care își escaladează frica și devin vedete sau modele pentru mulți dintre noi.
Dar cum țese mintea umană atâtea frici imaginare? De ce acum, mai mult că niciodată, se vorbește peste tot despre risc, primejdie, catastrofă, boală, accidente, războaie? În era în care evoluția în toate domeniile se laudă cu realizări excepționale, se lucrează la doua capete. Produce frica, apoi garantează securitatea și liniștea. De data asta însă nu prea a reușit cu partea a doua.

Omenirea traversează o pandemie care se ține de mână cu infodemia noului coronavirus. Un virus mediatic provoacă panica populației și acesta este un factor major care contribuie la extinderea epidemiei.
Știrile false se răspândesc de aproximativ 10 ori mai repede pe rețelele de socializare decât cele reale și necesare. Ar fi bine să conștientizăm că oamenii se pot sabota singuri manifestând o frică exagerată față de posibilitatea de a contacta virusul. Starea de frică permanentă scade imunitatea, ne face vulnerabili, și pe acest fond, suntem expuși și mai mult riscului.

Stresul, teama și teroarea activează sistemul “lupta sau fugi”. Decuplați de la gândirea rațională, unii fugim și ne ascundem, iar alții fac un front comun și luptă cu inamicul. Nu mai este necesar să vă reamintesc că cei din urmă sunt medicii.

Cât de mult se îngroașă curba la cele doua capete? Care sunt statisticile și estimările pe viitor? Rămân întrebări deschise pentru fiecare dintre noi.
Deși nu voiam să vă produc o noua anxietate, dar din păcate chiar asta am făcut!