În această perioadă putem vorbi despre o contaminare în masă cu panică, conectați și alimentații fiind de rapoarte medicale, știri despre neputința sistemului medical de a prelua și trata bolnavii, despre nesiguranța unui tratament specific bolii provocate de noul coronavirus, de o sumedenie de avertizari și tratamente false care circulă în mediul on-line, de incertitudinea perioadei restrângerii libertăților anterioare, toate acestea și multe altele duc la dezbinare, deznădejde, haos.

Atacul de panică este o problema majoră pentru sănătatea publică fiindcă este vorba despre o boală frecventă, predominantă în rândul femeilor, iar acestea stau în aceste momente acasă, alături de copii lor și transmit starea lor și acestora. Aceste crize acute de angoasă constituie un motiv obișnuit pentru consultațiile medicale de urgență.

Atacurile de panică precedă și provoacă agorafobia. Pentru două treimi dintre agorafobi începutul este progresiv și fără atacuri de panică. Restul sunt afectați mai întâi de atacuri de panică, care se dezvoltă apoi într-o agorafobie mai mult sau mai puțin intensă.

Agorafobia este promovată acum de regulile pe care cetățenii trebuie să le respecte pentru a micșora riscurile de a fi contaminați.

În general, agorafobia este o tulburare de anxietate în care teama ne îndeamnă să evităm locurile sau situațiile care ne pot face să ne simțim prinși, neajutorați, jenați iar în cazul actual, vulnerabili și expuși pericolului infestării. Acum ne temem de o situație reală privind riscurile utilizării transportului public, a prezenței în spațiile închise ale magazinelor, de a atinge sau a cumpăra alimente care sunt sau nu ambalate și lista poate continua diversificându-se. Anxietatea este cauzată de teama inexistenței unei modalități ușoare de a scăpa sau de a rezolva situația în care suntem cu toții.

Și fiindcă anxietatea nu vine niciodată cu mâinile goale mai are pentru mulți dintre noi și antropofobie – frica de oameni și de societate. Antropofobia este o variație a nevrozei sociale, se manifestă ca o dorință de a evita societatea, frica de persoane străine și este considerată un fel de fobie socială. Exacerbată în aceste circumstanțe nefaste prin care trece omenirea, ea se tranformă în temere obsesivă prezentând un disconfort psihologic foarte puternic atunci când individul se apropie de cineva sau i se încalcă spațiul personal. În timpul unei interacțiuni proximale cu un individ străin, pacientul simte o stare de rău care poate fi explicată greșit ca fiind un simptom de contaminare cu virusul.

Autoizolarea este adesea o predispoziție la persoanele anxioase, dar dacă vorbim de cerința de izolare sau retragere din mediul social, profesional și mai nou și din cel familial (să nu întrăm în contact cu părinții sau bunicii) un om perfect sănătos înainte, va dezvolta comportamente și emoții de anxietate.

Mă voi limita, aducând foarte puțin în discuție mysofobia, sau frica de germeni, bacterii, mizerie și mai presus de toate de contaminare. Mysofobii supraestimează riscul de a fi infectați cu bacterii crezând că orice expunere la germeni este periculoasă și amenințătoare. Recomandărilor medicale și creșterea producției și a variantelor de produse igienice și a produselor dezinfectante contribuie la creșterea mysofobiei. 

Mysofobia poate fi un simptom comun al tulburării obsesiv compulsive sau o poate succede, individul bântuit de gânduri nedorite dezvoltă acțiuni compulsive cum ar fi spălatul excesiv pe mâini, purtatul de mănuși, dezinfectarea regulată a tuturor suprafețelor cu care întră în contact. Mysofobia poate fi descoperită și la hipocondri – o frică intensă de a contracta boli. În unele cazuri mysofobia poate fi privită că o fobie specifică. 

Cum identificăm atacurile de panică?

Aceste crize sunt ușor de identificat. Durata unui crize de anxietate generalizată nu depășește două ore și în general, un atac nu va dura mai mult de 10 minute. Subiectul simte frică de moarte, cu răsuflarea tăiată, are dureri toracice și experiențe senzoriale prin care lumea exterioară sau chiar propriul corp i se par străine. Teama de a nu deveni nebun și teama de repetare a atacului sunt o adevărată provocare.

Deși atacurile de panică apar spontan, ca o furtună iscată din senin, există cauze și factori declanșatori. Evenimentele declanșatoare al debutului atacurilor de panică se pot situa pe durata a 12 luni și pot fi evenimente stresante majore ca: doliu, despărțire, schimbarea locului de muncă, schimbarea domiciliului, boală, dezamăgire, îndepărtarea mare de domiciliu, etc. Pandemia face parte dintre evenimentele șocante, cu potențial uriaș de panică.

Subiecții care vor dezvolta o panică patologică vor interpreta primul atac drept un eveniment imposibil de controlat, care poate conduce în orice moment la nebunie sau moarte.

Evoluția atacurilor de panică poate fi câteodată severă. Pe lângă complicațiile menționate, atacurile de panică pot duce la apariția depresiei, alcoolismului, a abuzului de tranchilizante, a infarctului miocardic, ajungându-se rareori și la sinucidere. Calitatea vieții de serviciu, de familie, timpul liber sunt puternic afectate. Tulburările psihice și complicațiile legate de atacurile de panică fac necesară o supraveghere medicală atentă.

Există un continuum care merge de la anxietatea “normală” la anxietatea “patologică”. Putem face distincția între ele în funcție de frecvența crizelor și de persistența interpretării catastrofice a angoasei.

Simptomele atacului de panică ar trebui să fie o teamă sau o indispoziție puternică, să dureze în jur de 10 minute iar cel puțin 4 din simptomele enumerate să atingă punctul maxim:

–       palpitații, accelerarea ritmului cardiac,

–       transpirație,

–       tremur ori spasme musculare,

–       senzație de “respirație tăiată” sau de înăbușire,

–       senzație de strangulare,

–       durere sau incomoditate toracică,

–       rău sau durere abdominală, greață,

–       senzație de amețeală, de instabilitate, gânduri rătăcite sau impresia de dispariție,

–       sentiment de irealitate sau că te detașezi de tine însuți,

–       teama că îți pierzi controlul și că devii nebun,

–       teama de a nu muri,

–       senzație de letargie și furnicături,

–       frisoane sau bufeuri de căldură.

Există un conținut de gândire specific subiecților care prezintă atacuri de panică. Pacienții anxioși își focalizează percepția mediului înconjurător și a senzațiilor fizice în funcție de gândurile dominante a posibilelor pericole. Aceste scheme sunt stocate în memoria pe termen lung.

Astfel avem de-a face cu o exagerare a pericolului posibil și o minimalizare a securității reale. Pacientul sensibilizat de anxietate sau de panică se află într-o așteptare anxioasă și își sondează propriul corp sau lumea înconjurătoare, căutând eventuale pericole și supraevaluându-le.

Iluzia de control este un element psihologic fundamental la pacienții panicarzi. Creșterea sentimentului de control asupra situației, pregătirea pacientului pentru a face față amenințărilor imaginare sau reale și modificarea mecanismelor de tratare prea atentă a informației sau a pericolelor din mediul înconjurător sau a senzațiilor din propriul corp, reprezintă câteva intervenții terapeutice în atacurile de panică.