O viață începe prin schimbări complexe, în câteva luni o celulă devine un sistem cu organe și funcții, pregătit pentru a se lansa în viața extrauterină. De cele mai multe ori fătul, se dezvoltă în siguranță în pântecele mamei iar după ce apare pe lume își continuă creșterea și dezvoltarea armonioasă prin responsabilitatea de care dau dovadă părinții.

Dar ce se întâmplă când uneori lucrurile se întâmplă altfel?

Substanțe toxice pot trece prin placentă, factorii genetici dăunători fragilizeaza și nivelul de stres al mamei are repercursiuni încă din uter. Dacă, indiferent de motiv, o viitoare mamă se confruntă timp îndelungat cu niveluri ridicate de stres, copilul pe care îl vă naște va fi anxios. Sau, dacă după naștere, mama sau îngrijitorul bebelușului este atât de stresat încât nu poate să-i ofere îngrijirea necesară, copilul va da semne că are un grad ridicat de anxietate.

Acești bebeluși plâng și sunt greu de liniștit. Când cresc, nu se pot înțelege cu colegii sau prietenii. Deși tânjesc după relații, reacționează exagerat la lucruri minore. Viața socială li se pare copleșitoare, devin imprevizibili, se retrag.
Oamenii anxioși sunt îngrijorați constant că ratează semnalele care i-ar putea avertiza de pericole sau amenințări. Sunt agitați, stresați și copleșiți de temeri și orice situație poate deveni dificilă și epuizantă.

Epidemia de stres din societatea modernă nu se manifestă doar prin creșterea numărului de boli și scurtarea vieții, ea are repercursiuni asupra generațiilor viitoare ale speciei umane, ea poate să iți pună în brațe un bebeluș anxios.
Indiferent de vârsta sau locul nostru în societate sau unde și când ne-am născut, suntem cu toții înzestrați și programați să răspundem cu stres la violență, amenințări, lipsuri, pierderi. Răspunsul de luptă sau fugă, atunci când ne confruntăm cu o situație amenințătoare este un răspuns adaptativ care ne împinge să acționam că să ne asigurăm supraviețuirea.

Sistemul nostru de reacție la stres se amplifică sau se reduce în funcție de amenințările cu care ne confruntăm. Când ne aflăm în pericol, acest sistem eliberează cortizolul, care ne pune în alertă. Când pericolul dispare, secreția de cortizol este oprită. Când puii de om se confruntă cu un nivel ridicat de stres din cauza lipsei de îngrijire maternă, ceva împiedică oprirea cortizolului. Acest proces se numește schimbare epigenetică adică, funcția unei gene este modificată de un anumit factor extern.

Stresul extern, adică lipsa de confort în copilărie, provoacă o schimbare epigenetică numită “metilarea stresului”. Gena a cărei sarcină era să oprească producția de cortizol este pusă pe off iar sistemul de gestionare a stresului nu mai funcționează corespunzător pentru tot restul vieții. Se pare că această schimbare merge și mai departe, poate fi transmisă generației următoare. Experiența socială a adversității timpurii poate face o schimbare care devine parte a biologiei noastre și o parte a moștenirii noastre biologice. Unii copii chiar se nasc anxioși din cauza excesului de stres cu care se confruntă mama în timpul sarcinii și care provoacă metilarea stresului la nivelul fătului sau, pentru că bebelușul a moștenit versiunea metilata a genei. O mamă anxioasa va naște un copil anxios în aceeași măsură în care o mamă care nu își îngrijește puiul, îi transmite, încă din burtă, că îl așteaptă o lume deloc prietenoasă și trebuie să stea cu garda sus.

Ce înseamnă un mediu stresant pentru copil?

Părinții sau îngrijitorii primari joacă un rol central. O îngrijire precară sau protectoare și empatică contează enorm. Îngrijirea precară din prima parte a vieții nu este cauzată doar de dezavantaje economice și sociale. În vremurile acestea, stresul părinților, neputința de a-și gestiona relația de cuplu, cariera sau îngrijorările legate de competența lor de a fi părinți buni pot interfera cu tipul de îngrijire de care cei mici au nevoie. Viitorii părinți vor afla, că pe lângă a sta departe de alcool în timpul sarcinii, a refuza alimentele neorganice, a lua vitaminele recomandate de obstretician, exista un alt lucru de care trebuie să țină seama. O mulțime de surse de stres în viață – șefi pretențioși, ore lungi petrecute în trafic, dificultăți financiare, sfaturi gratuite de la prea multe persoane binevoitoare, situația în care există deja un copil și se confruntă cu greutățile creșterii lui, concedierea unuia dintre parteneri, etc. – afectează sistemul de gestionare a stresului la bebeluș.

Stresul nu discriminează. Citind mai departe veți afla de ce uni copii nu pot fi ușor de liniștit sau de ce plâng în rafale care durează mult și o iau mereu de la capăt.

Nu exista niciun impact pozitiv al problemelor de la începutul vieții. Pe deasupra stresul influențează structura și funcțiile creierului – învățare (hipocamp), emoție (amigdala), funcțiile executive din cortexul prefrontal (procese mentale care servesc la planificare, rememorare sau efectuarea unor activități, instrucțiuni sau sarcini).

Este greu să tragem linie și să spunem până unde putem vorbi despre un părinte acceptabil, devreme ce îngrijirea bebelușului este un termen vast și, fiecare nou-născut nu este la fel de vulnerabil din punct de vedere genetic, putem preciza ce au nevoie copiii noștri de când se nasc, putem identifica factorii de protecție care îi ajută să dezvolte un sistem funcțional de reacție la stres, un sistem de echilibru și încredere în sine.

Există, trei experiențe în menținerea unei sănătăți mentale optime pentru un copil: căldura parentală și reactivitatea, relația de atașament și, abilitatea de autoliniștire.

În partea a doua a acestui articol voi vorbi despre aceste elemente de confort din primul an de viață.