Iubirea se îmbracă în multe haine elegante în funcție de cel căruia i se potrivește stilul. Găsim multe tipuri de iubire: unele tonice, altele nocive, dar cele mai multe sunt cele trecătoare.

Cum putem numi acea stare în care un om inteligent, prezentabil, devine dintr-o dată deprimat, trist și nebun de gelozie, ajungând să se gandească chiar la sinucidere?

Fiecare dintre noi am întâlnit bărbaţi îndrăgostiți până peste cap, care erau gata să-și ia viața de dragul femeii visurilor lor, sau femei ajunse în prag de sinucidere pentru bărbatul care le-a aprins călcâiele.

Aceste tulburări sunt un simplu caz de depresiune? Sau o trecătoare tulburare adolescentină? Sau poate fi o dereglare de personalitate? Consider că nu.

În astfel de situații avem de-a face cel mai sigur, cu o stare temporară de perturbare în dragoste. Și pe cât de mult sperăm să fie temporară, pe atât de mult sperăm ca dragostea din această perioadă să nu se schimbe sau să nu se termine niciodată.

Similar cu psihoza maniaco-depresivă, perturbările în dragoste prezintă alternări de stări intens dureroase, cu altele de maximă înviorare. Omul are când senzația că zboară cu parapanta, când senzația de prăbușire în neant.

Mulți se întreabă dacă această stare este specificã adolescenților și tinerilor. Realitatea este că perturbările în dragoste îi pot chinui deopotrivă pe tineri și pe vârstnici, pe cei liberi sau căsătoriți.

Ajunși parcă în pragul nebuniei, reacția nevrotică ne face să uităm tot ceea ce înainte a însemnat ceva important în viața noastră; uităm și de mâncare, de somn, de muncă.

Din cauza unui puternic sentiment de dragoste putem fi nesăbuiți sau dimpotrivă, ne putem chinui amarnic.

Suferința este specifică, intensă și ar fi o mare pierdere pentru fiecare dintre noi dacă n-am fi trecut măcar prin apropierea unei experiențe de dragoste pătimașă, dar ar fi un păcat și mai mare dacă nu ne-am desprinde, nu ne-am debarasa la timp pentru a ne păstra sănătatea.

A deveni robul unei iubiri și a te debarasa apoi de ea, este similar cu a te îngloda în datorii și a scapă de ele. Începutul e ușor, greul abia urmează.

Cea mai frecventă cauză a eșecului în căsnicie sau în relația de cuplu, este atunci când cei doi nu și-au găsit o oarecare satisfacție în relația lor.

Se ajunge la impas pentru că cei mai mulți dintre noi am fost învățați să dăm cât mai mult în dragoste, ni s-a spus că, cu cât arătăm că iubim mai mult pe cineva, cu atât mai mult vom fi şi noi iubiți. Dar, pasivitatea excesivă, că și iubirea excesivă, creează o stare de criză. Dacă unul se sacrifică tot timpul și nu primește la fel în schimb, atunci căsnicia sau relația de cuplu va fi expusă la mari conflicte.

Pentru o căsnicie în derivă este util ca ambii parteneri și fiecare în parte, să învețe să obțină cât mai multe foloase de pe urma căsătoriei.

Nefericirea apare, de cele mai multe ori, din cauză că unul dintre parteneri sau chiar amândoi, își impun un sacrificiu prea mare. Când nu luăm în considerare propriile noastre dorințe și nevoi, facem un rău nu numai nouă înșine, ci și copiilor și partenerului nostru.

Femeia a fost educată, în general, să se supună voinței bărbatului și să considere preocupările sau hotărârile acestuia prioritare față de ale ei. Ca urmare, ea se subordonează intereselor bărbatului, ceea ce în căsnicie va atrage după sine apariția inevitabilă a unui conflict între ea și el.

Cel care pune pe primul plan, că o obsesie, dorința ca celălalt să se simtă bine, mai devreme sau mai târziu va deveni posesiv și gelos.

Orice relație își va pierde echilibrul și se va altera, dacă unul dintre parteneri dă prea mult, iar celălalt primește prea mult. Căsnicia sau orice relație de cuplu nu se poate baza pe sacrificiul total al unuia, ci numai pe sacrificiul mutual. Este singura abordare matură și sănătoasă a relației pentru care nu trebuie să existe nici un sentiment de vinovăție.

Dacă punem în balanță cât oferă unul și cât așteaptă să primească celălalt, importantă este nu cantitatea, ci modul în care se apreciază și se evaluează ceea ce se primește.

Ori, pentru cei care se diferențiază mult unul de celălalt în probleme fundamentale, o conviețuire fericită va fi imposibilă. Până la urmă, ne simțim bine cu persoane care, într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt asemenea nouă, gândesc asemănător cu noi, au aceleași preferințe în privința petrecerii timpului liber, în gastronomie, în politică s.a.m.d De aceea, este extrem de important ca înainte de a te îndrăgosti sau de a intra într-o relație de durată să analizezi gradul de compatibilitate dintre tine și celălalt. Și acest lucru se poate realiza de unul singur sau apelând la consilierea premaritală.

În cazul incompatibilitățîi esențiale, diferența dintre parteneri este atât de evidentă, încât o coexistență pașnică este aproape de neconceput. Această incompatibilitate se referă la religie și religiozitate, la modul de educare a copiilor, cheltuirea sau economisirea banilor, frecvența actului sexual, și alte convingeri diverse sau ierarhii de valori care generează în familie scene penibile și chiar profunde perturbări.

Mediul familial de proveniență, mediul social și cultural au un rol decisiv în determinarea comportamentului și a modului de a gândi al unei persoane. Nu de puține ori suntem în relația de cuplu așa cum au fost părinții noștri în relația lor. Ne comportăm ca și mama și căutăm un partener ca și tata sau ne comportăm ca și tata și căutăm o parteneră ca și mama. În cazurile unui mariaj nefericit al părinților noștri, căutăm un partener care să nu aibă acele trăsături și avem parte exact de ceea ce nu ne dorim sau avem parte de opusul lor, asta neînseamnînd neapărat că e de bine.

Dacă ne interesăm cât de puțin de mediul în care a crescut partenerul nostru, am putea prevedea cu destulă exactitate cum se va comporta sau ce model de relație maritală are.

Cei logodiți ar avea multe de câștigat dacă și-ar petrece un timp comun în mijlocul familiei viitorului soț și a viitoarei soții. Nu va amăgiți cu gândul că nu trăiți cu părinții sau că îi puteți schimbă sau că aceștia se vor adapta condițiilor pe care vă pregătiți să le propuneți.

Nimeni nu ar trebui să fie atât de naiv încât să presupună că viitorul soț sau viitoarea soție se va manifesta tot restul vieții, altfel decât au fost obișnuiți în familie. Oamenii se poartă așa cum au crescut, așa cum au fost educați, în ceea mai mare parte a timpului și mai ales odată cu trecerea timpului. Prima impresie și perioada de îndrăgostire nu au valoare de adevăr fiindcă nu sunt durabile. Pe parcurs, oamenii se pot schimba, dar aceasta implică dorință, timp și bani pentru procese lungi de terapie.

Spun adesea, că atunci când doi îndrăgostiți se căsătoresc, se unesc două familii diferite. Cu cât cele două sisteme se aseamănă mai mult, cresc șansele conviețuirii tinerilor în pace, până la adânci bătrâneți. Și desigur, este valabil și opusul.

Mai credeți în continuare că doar iubirea este importantă și suficientă pentru armonia dintre doi oameni?! Eu cred că nu!