Terapie de familie şi cuplu

         ”Ai grijă ce gândeşti, gândurile devin cuvinte…
Ai grijă ce spui, cuvintele devin acţiuni…
Ai grijă ce faci, acţiunile devin obiceiuri…
Ai grijă ce obiceiuri ai, obişnuinţele devin caracter…
Analizeaza-ţi caracterul, el îţi va deveni destin”…
… Frank Outlaw

Ce presupune psihoterapia de familie şi cuplu?

Terapia de familie este o formă de psihoterapie care aduce împreună membrii unei familii pentru a rezolva problemele pe care ei le au în comun. Este o terapie bazată pe credinţa că familiile sunt cea mai puternică resursă a indivizilor în încercarea de a face faţa cu succes celor mai multe dificultăţi de ordin psihologic, medical, social. Un lucru care tinde să apară foarte des în discuţiile noastre privind viaţa de familie este sentimentul de neîmplinire care provine din faptul de a face parte dintr-o familie nefericită şi a fi incapabil de a o ajuta.

Putem privi psihoterapia ca o întreprindere privată iar cabinetul de consultaţii ca un loc de vindecare, un sanctuar, un refugiu din lumea problematică şi creatoare de probleme. Îngropaţi în iubire şi muncă, incapabili să-şi gasescă liniştea şi alinarea în altă parte, adulţii vin la terapie să-şi gasescă satisfacţiile şi înţelesurile pierdute. Părinţii îngrijoraţi de proasta comportare a copiilor lor, de timiditatea lor sau de lipsa de realizări, îi trimit la terapie pentru orientare şi găsirea unei direcţii. Psihoterapia înlocuieşte în multe feluri rolul familiei în rezolvarea problemelor vieţii de zi cu zi.

Este tentant să separăm pacienţii de familiile lor ca pe nişte naivi şi încăpăţânaţi, să excludem familia de dragul de a ajuta pacientul să se simtă în siguranţă să exploreze întreaga gamă a gândurilor şi sentimentelor lor. Freud descoperise faptul că, pe măsură ce pacienţii lui ştiau mai puţine lucruri despre terapeut, cu atât mai mult pacienţii reacţionau faţă de terapeut ca şi când ar fi una din figurile semnificative a familiilor lor. Carl Rogers considera de asemenea că problemele psihologice îşi au originea în interacţiunile distructive din primii ani de viaţă. Lăsaţi de capul nostru, vom avea tendinţa să ne urmăm propriul nostru interes.

Explorăm şi învăţăm pentru că suntem curioşi şi inteligenţi; ne jucăm şi facem exerciţii pentru că avem corpuri puternice; şi pentru că a fi împreună cu alţi oameni ne aduce bucurie, suntem deschişi, iubitori şi afectivi. Din nefericire, instinctul nostru sănătos de actualizare devine subjugat tânjirii noastre după aprobare. Învăţăm să facem ceea ce credem că ceilalţi vor, chiar dacă nu este cel mai bun lucru pentru noi. Treptat, conflictul dintre împlinirea de sine şi nevoia de aprobare conduce la negarea şi distorsionarea determinărilor şi sentimentelor noastre interne. Ne înghiţim furia, ne înăbuşim exuberanţa şi ne îngropăm vieţile sub un munte de aşteptări.

Terapia de familie crede că forţele dominante din vieţile noastre sunt localizate în afara noastră, în familie. Atunci când organizarea familiei este transformată viaţa fiecărui individ se schimbă. Problemele adecvate pentru terapia de familie sunt cele legate de copii (care trebuie indiferent de ceea ce se întâmplă în timpul terapiei, să se întoarcă acasă sub influenţa părinţilor), plângeri despre căsătorie sau alte relaţii intime, certuri familiale şi alte simptome care se dezvoltă la individ în timpul unei tranzacţii familiale majore.

Terapia individuală poate fi folositoare în special atunci când oamenii identifică ceva despre ei însuşi, pe care ei au încercat din răsputeri să-l schimbe, în timp ce mediul lor social pare stabil. Examinând viaţa în particular, departe de relaţiile cu probleme, nimeni nu ar trebui să creadă că se poate împlini singur, izolat de ceilalţi oameni, din viaţa lor. Mulţi recunoaştem influenţa persoanelor intime, în special ca obligaţii şi constrângeri, dar este greu să vedem că suntem prinşi într-o reţea de relaţii, că suntem parte a ceva mai larg decât noi înşine.
Acesta este momentul pentru psihoterapie.