Logica lui „cine greşeşte, cine are dreptate” este în mod insinuos perversă: ea presupune că, dacă unul greşeşte, celălalt are automat dreptate – adică funcţionează ca un sistem binar. Or, tocmai din acest fel de-a vedea lucrurile trebuie să ne străduim să ieşim. Nu din cauză că eu am dreptate celălalt greşeşte şi nici a recunoaşte că el are motivele lui nu înseamnă nici că eu sunt cel care greşeşte. Nu-l pot judeca pe celălalt cu unitatea mea personală de măsură. Trebuie să accept diferenţa ca fiind diferită.

Cât de simplist este să crezi că femeile sunt neapărat mai sensibile decât bărbaţii sau că bărbaţii sunt, în realitate, mai vulnerabili decât femeile! Bărbaţi şi femei, cu toţi suntem nişte asamblaje, iar stofa noastră intimă este ca o cuvertură făcută din petece. Elemente sociale, culturale, familiale, istorice, psihologice, biologice, sexuale, determinate şi aleatorii, toate formează cuvertura cu pricina, într-o manieră complexă, câteodată neaşteptată, dar întotdeauna individuală.

Mă duc la luptă gata înarmat, cuirasat şi protejat, dar tocmai armura mea îl va speria pe celălalt, iar când el o ia la fugă, eu mă mir, iar când se înarmează şi el, eu mă mir la fel de mult. Dar celălalt nu are cum să ştie că eu venisem înarmat numai pentru a mă apăra în cazul în care el m-ar fi atacat, tot ce vede este că eu sunt un agresor! Adesea ne vedem atacaţi chiar în cadrul procesului în care suntem văzuţi ca agresori. Armele inofensive şi armele defensive sunt aceleaşi: cu o sabie te poţi apăra împotriva unui agresor sau poţi ataca un om cinstit pentru a-i fura punga!